Sindromul lui Asperger este o tulburare pervaziva (neregulata) de dezvoltare a copilului – similar cu autismul – dar, spre deosebire de acesta, nu intarzie dezvoltarea normala a intelectului si a limbajului. Acest tip de afectiune este depistat in jurul varstei de 3-4 ani si are o frecventa de pana la 10/10 000, fiind mai des intalnita la baieti, decat la fete. Pana in prezent, au fost incriminati factorii genetici in aparitia lui, fara a se preciza leziunile genetice responsabile.

Simptomele copiilor afectati de Asperger

Iata cateva dintre caracteristicile acestui sindrom, pe care le puteti detecta, cu usurinta, la copiii afectati:

• nu au privirea “ochi-in-ochi”;        
• nu sunt interesati de interactiunea sociala sau, daca sunt, nu stiu cum sa se comporte pentru ca:
• nu pot citi mesajele nonverbale; ei insisi nu au un comportament nonverbal, expresivitate faciala;
• nu inteleg regulile sociale si de ce oamenii se supara cand ei le incalca (de exemplu, nu sesizeaza ca intrerup pe altii si vorbesc fara sa-i intereseze acest lucru;
• nu pot interpreta raspunsurile celorlalti si se inhiba; 
• nu pot intui gandurile si nu pot deduce comportamentele celorlalti;
• nu inteleg metaforele, ci doar explicatiile concrete;
• sunt anxiosi, par dezinteresati de alte persoane, rusinosi, timizi; 
• sunt incapabili sa-si exprime spontan bucuria, sa o impartaseasca, sa se bucure la vederea unei persoane agreate; 
• isi fac greu prieteni si sunt respinsi de cei de-o varsta;
• pot fi sensibili la sunete, atingere, gust, miros, durere, temperatura, textura alimentelor;
• pot avea articulatii laxe (usoare), ceea ce-i determina sa aiba dificultati la scris;
• uneori, acesti copii pot fi neindemanatici, fara abilitati sportive (nu pot prinde mingea); 
• au preocupari, interese restrictive, repetitive, anormale ca intensitate si frecventa; 
• manifesta uneori manierisme motorii (flutura mainile, rasucesc degetele, corpul intr-un anume fel, nefunctional);
• au rutine, ritualuri proprii, nonfunctionale, a caror modificare determina o mare anxietate si la care nu renunta; 
• pot crea neologisme, pot desena masini complicate inventate de ei – desen marcat de stereotipii;
• pot crea personaje imaginare cu care dialogheaza; 
• verbalizeaza gandurile proprii fara cenzura, pot fi taciturni sau prea vorbareti cu unele persoane;
• prezinta limbaj - corect gramatical, dar cu pronuntie particulara, cu o nota de pretiozitate, pedanterie, cu stereotipii;
• pot lucra ore intregi in activitati preferate fara intrerupere, au abilitati si performante remarcabile in unele domenii (astronomie, matematica, muzica, chimie, computer), memorand cu usurinta cantitati mari de date din aceste sfere de interes, uneori fara utilitate evidenta.

Ce spun specialistii

Copiii cu acest sindrom prezinta o slaba interactiune sociala si un comportament social afectat calitativ, manifestand preocupari si interese restrictive si stereotipe, deoarece sunt incapabili de rezonare afectiva.  Deficientele in interactiunea sociala si de empatie pot fi antrenate, educate prin terapii specifice (individuala, de grup), particularitatile de limbaj (stereotipii, prozodia) pot fi ameliorate prin educatie speciala, spre deosebire de autism, adaptarea sociala fiind mai buna.  Terapia cu Risperidona sau SSRI (inhibitoare ale recaptarii serotoninei) amelioreaza cu succes simptomatologia principala a sindromului.

Rolul familiei

Familia are nevoie de informare, autoinformare, terapie, consiliere, pentru:

• a invata sa accepte copilul asa cum e;
• a respecta rutinele zilnice (servirea mesei, lectii desfasurate dupa un orar fix si in acelasi loc – la biroul copilului, ora fixa de culcare); deci, a fixa reguli   si cerinte constante care ii ajuta foarte mult pe copii;
• a incuraja dezvoltarea abilitatilor pe care acesta le are, pentru a-l orienta spre cariera potrivita (unii dintre ei putand urma cursuri universitare);
• a lua contact cu organizatii care se ocupa de acest tip de boala;
• a invata de la specialistii in domeniu tehnica prin care isi pot invata la randul lor copilul sa priveasca “ochi-in-ochi”;
• a explica normele sociale, pe intelesul copilului (de ce si unde sunt necesare; il vor invata sa astepte, sa asculte ce spun cei care tocmai vorbesc si apoi sa ceara permisiunea sa vorbeasca);–      a face copilul sa inteleaga sentimentele celorlalti prin jocul de rol, tehnica “stop and think” ;
• a invata copilul replici adecvate in functie de situatie; astfel, parintele studiaza cu el comportamente umane la tv si in filme, ii explica exprimarile metaforice;
• a-i asigura anturaj daca e un singuratic;
• a-l ajuta la lectii, eventualele deficiente la scris putand fi depasite de catre copil prin utilizarea computerului la scrierea temei;
• a recompensa copilul cu activitati preferate, dupa o activitate solicitanta.