de Ina Cazan
Putini oameni isi mai amintesc ca, inainte sa apara „shoppingul", lumea era mai putin colorata si mult mai saraca in obiecte. Pe vremea cand bunicii nostri erau copii, obiectele, indiferent de utilitate, aveau o mare valoare. Fie ustensile de bucatarie, fie haine sau piese de mobilier, orice lucrusor era pretios, tinut si intretinut cu grija, adesea mostenit din generatie in generatie. Magazinele erau doar niste mici bacanii in care gaseai numai cateva feluri de obiecte, toate facute de mana omului. Nu trebuia, ca astazi, sa fie marcata eticheta „hand made" pentru a sti ca un lucru a fost facut manual: pur si simplu nu existau obiecte fabricate industrial.
Odinioara, artizani si meseriasi de tot felul satisfaceau nevoile oamenilor, oferind produse realizate de mana lor. Cu cat obiectul era mai complicat, mai colorat si mai frumos, cu atat el era mai valoros, deoarece pentru realizarea lui era nevoie de mai multa munca si, adesea, acesta era unicat, realizat in urma unei comenzi speciale. De aceea, putini oameni erau printre cei care-si permiteau obiecte si haine frumoase, cei mai multi multumindu-se sa cumpere strictul necesar, lucruri putin sau deloc decorate si colorate.
Meseriile de altadata
Profesiile din trecut, care faceau viata oamenilor simpli sa mearga, au disparut in general dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, odata cu dezvoltarea industriei. Fabricile au inlocuit atelierele, supermarketurile au luat locul bacaniilor, meseriasii s-au reprofilat sau au devenit angajati ai fabricilor. Meseriile de altadata sunt astazi meserii uitate. Dar artizanii de pe vremuri au avut un rol important in viata bunicilor, a strabunicilor, a stra-strabunicilor nostri si trebuie sa ne amintim de ei, deoarece mestesugul lor a facut confortul din lumea noastra.
Cele mai multe meserii din trecut au disparut, altele s-au schimbat adaptandu-se vremurilor moderne, in timp ce putine dintre ele au fost continuate de cativa pasionati. Nu foarte demult, cand inca masinile nu inlocuisera trasurile, existau peste tot fierarii unde se potcoveau caii. Astazi nu mai exista meseria de fierar, desi multi dintre parintii nostri isi amintesc ca au fost pe vremuri intr-o fierarie. Tot asa au disparut dante-laresele, acele doamne si domnisoare ce crosetau si brodau de zor rochii de mireasa, manusi, mileuri, invelitori de pat, fete de masa... Desi inca mai poti gasi si astazi in magazine de artizanat cateva piese de dantelarie, meseria de dantelareasa a disparut. Colegele dantelareselor, croitoresele, au reusit sa se descurce mai bine in lumea noua si, daca ai noroc, inca mai gasesti in cartier o croitorie unde poti merge sa repari o haina mai veche la care tii in mod deosebit si nu te induri sa o arunci.
Odata cu invazia obiectelor de plastic si de sticla industriala, sticlarii si olarii, ce erau foarte cautati odinioara, au disparut si ei. La fel s-a intamplat si cu ceasornicarii, cu interesantele si captivantele lor vitrine, in care ticaiau mecanisme fascinante. Doar cu noroc mai poti gasi acum un amator pasionat de meseria de ceasornicar, care sa te poata ajuta sa repari ceasul cu lant, pe care un bunic din trecut il purta cu eleganta in buzunarul de la vesta.
Copiii-meseriasi
Copiii de altadata munceau alaturi de parintii lor. Cum scoala nu era obligatorie, putini micuti isi continuau studiile dupa scoala primara. Saracia ii obliga sa munceasca si multi practicau meseria tatalui. Una dintre cele mai raspandite meserii de pe vremuri era aceea de „tocilar" sau de „ascutitor" de obiecte taioase. Multi tocilari erau saraci si nu-si permiteau sa aiba un atelier; de aceea, ei se plimbau pe strazi cu o roaba in care aveau masinaria de ascutit. Tocilarii isi faceau reclama, strigand in gura mare „cutite ascu-tem", atragand astfel atentia gospodinelor si determinandu-le sa iasa din casa pentru a-si ascuti cutitele ori foarfecile tocite.
Germaine Bouret, artista care a surprins copiii la lucru
Desi periculoasa, ascutirea obiectelor era adesea incredintata celor mici. O astfel de imagine a fost surprinsa in Parisul anilor 1930 de celebra graficiana Germaine Bouret, frantuzoaica despre care Walt Disney a spus ca este cea mai mare desenatoare a secolului al XX-lea. Bouret era o artista ce lucra ocazional pentru reviste obscure. A trait si a murit in saracie, desi a creat o cantitate enorma de desene (peste un milion), deoarece putini au fost aceia care i-au apreciat calitatile in timpul vietii. Criticii sustin ca artista a fost la un pas de a ramane o anonima, refuzand sa paraseasca Franta pentru a lucra cu Disney in SUA, cand, din fericire, un editor obscur de carti postale i-a comandat o serie de ilustratii cu tema „Copiii Parisului". Cu prilejul acestei comenzi, ea a realizat mii de ilustratii care reprezinta copii la lucru. Mereu de o veselie debordanta si de o dragalasenie irezistibila, desenele cu meseriasi prichindei sunt cuceritoare. Indiferent de treaba pe care o fac, ei imita atitudinile, vorbele si obiceiurile celor mari. Ilustratia reprezentand Tocilarul are, ca toate celelalte de altfel, dialog. Fetita, in chip de gospodina, se grabeste sa duca tocilarului din strada, pe care tocmai l-a zarit, o multime de cutite si foarfeci (ea isi spune: „Iata tocilarul!"), iar baietelul o saluta cu un refuz: „Treceti din nou saptamana viitoare, domnita, am prea mult de lucru!".