Anii in care traim au adus un „boom” informational pentru copiii nostri care, nascuti si crescuti intr-o societate in care informatia circula mult mai rapid si in cantitate mai mare decat „pe vremea noastra”, par a fi la distanta de noi cu cel putin doua generatii. Tanara generatie este mai inteligenta din multe puncte de vedere. Nu acelasi lucru se poate spune despre inteligenta emo-
tionala. Practic, aceasta epoca a computerului este o epoca rece.

Despre inteligenta emotionala

Inteligenta emotionala presupune empatia, capacitatea de a rezona cu celalalt, de a te pune in locul lui, de a-i intelege nevoile, suferintele, bucuriile, de a-i face surprize placute etc.Copilul care traieste mai mult in compania calculatorului, ale carui nevoi afective sunt „implinite” de  lumea virtuala (jocuri, filme), pierde capacitatea de a empatiza cu ceilalti semeni si de a inchega relatii sociale. Modelele invatate de la calculator sau televizor sunt rupte de realitate, iar tinerii nu-si pot „exersa” sentimentele, nu pot cladi relatii adevarate de prietenie. Ce diferenta intre jocul in curte, „cocotatul” în copaci, joaca de-a cercetasii, construirea de castele si statul pasiv, în singuratate, la calculator!

Tanara generatie

Copiii si tinerii de astazi par sa nu aiba  capacitatea de a-l „vedea” pe cel de langa ei sau de a-si da seama ca, asemenea lor, oamenii din jurul lor simt, gandesc, sufera, se bucura etc. Sub imperiul lui „n-am timp”, al vitezei si al presiunii sub care societatea ne „sileste” sa traim, pierdem inteligenta emotionala, adica inteligenta care ne face umani. Suntem individualisti. Şi atat. Ati vazut copiii, tinerii care trec pe strada, care vad parca prin voi sau va lovesc, din greseala, si trec mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. De cerut scuze, nici vorba. Sau nu se poate sa nu fi intalnit tineri ce stau pe scaune in mijloacele de transport, ce rad si vorbesc tare sau asculta o manea la telefon „la maxim”, fara sa le pese de ceilalti, fara sa vada batranii sau mamicile cu copii, ce stau în picioare chiar lânga ei.

Efectele calculatorului

De fapt, ce invata tinerii din jocurile de pe calculator, exceptand softurile educationale? Lucruri deasupra oricarei morale. Copiii si tinerii invata ca razbunarea poate fi telul suprem in viata, invata ca nu trebuie sa ai mila, nici chiar fata de un personaj care implora mila, ca si cum sentimentele, regretele acestuia nu conteaza, despre iertare nici nu poate fi vorba, tot ceea ce conteaza este sa fii primul, sa lupti, sa fii puternic, dar nu ca un aparator al celor neajutorati, ci de dragul puterii, al autoritatii pe care ti-o da puterea. Iata lumea lui „mie sa-mi fie bine”. In acest context, prietenia, loialitatea, increderea, ajutorul reciproc nu mai au relevanta intre doua persoane decât sub forma: „te ajut daca ma ajuti”; primeaza „interesul”, altruismul aproape ca a disparut intre copiii generatiei de consum.

De ce tinerii si copiii aleg astfel de modele?

Oare de ce copiii nostri prefera modelele din afara familiei si de ce nu ne mai iau pe noi, parintii, drept model? Poate pentru ca nu prea ne vad? Ne vad doar în weekend si în timpul saptamânii doar pe fuga? Trebuie sa luam o pauza de la responsabilitatile la care ne inhama societatea si sa reflectam. „Jungla” în care traim, de fapt, noi, adultii, o conducem. Noi hotaram ce e bine. Copiii doar primesc ceea ce noi le oferim, pentru ca ei nu stiu sa aleaga. Pierderea inteligentei emotionale inseamna afectarea sanatatii psihice a copiilor, a viitorilor adulti.

O privire în viitor

Imaginati-va acum acesti copii „ai virtualului” ajunsi adulti fara a avea însusite acele trasaturi umane care sa-i ajute sa-si faca prieteni, sa se inteleaga unii pe altii etc. Adica fara acea capacitate pe care au avut-o si parintii nostri, de a ne „simti” cand suntem suparati, de a ne ajuta la nevoie, uneori parca intelegand numai din priviri ca avem o problema. Este vorba despre acea capacitate afectiva care ii face pe oameni sa fie „sudati”, ca grup, sa construiasca lucruri durabile si sa aiba grija cu adevarat unul de altul. Fara toate acestea, lumea pare sa nu mai aiba niciun sens. 

In concluzie

 Se stie deja: „societatea de consum” are o rata mare a depresiei si a sinu-ciderilor, mai ales in randurile tinerilor, care, pierzandu-si reperele, nu mai sunt fericiti, se simt singuri si instrainati. Sincer, pentru fiecare tanar care recurge la un astfel de gest, noi, adultii, suntem vinovati. Pentru ca noi nu am stiut sa-i dam acestuia reperele adevarate de viata. Iar acestea sunt cinstea, prietenia, dragostea si, mai ales, altruismul.