Dr. Madalina Linte, medic specialist psihiatrie pediatrica Centrul Medical „Ioana"
Sa ceri un obiect, o informatie sau ajutorul, atunci cand ai nevoie, e o situatie fireasca, iar noi, adultii, suntem responsabili de felul cum invata copilul sa procedeze. De comportamentul nostru depinde ca el sa accepte ca sunt situatii cand cererea nu poate fi satisfacuta imediat. Daca vom reactiona rapid la cel mai mic scancet sau la supararea copilului, nu vom face decat sa-i intarim convingerea ca este suficient ca el sa zica „vreau" ca sa obtina instantaneu ceea ce-si doreste. Si de aici la crizele de isterie in public nu este decat un pas foarte mic.
Atentie la mesajele pe care le transmiteti copilului!
Copiii stiu ca parintii sunt mai toleranti in public si mizeaza pe faptul ca acestia vor reactiona pozitiv numai pentru a nu se face de ras in fata celorlalti. Din pacate, in societatea noastra, inabilitatea unui parinte de a-si struni copilul care face „o scena" cu tipete si cu trantit pe jos este blamata adesea in public si, astfel, parintele este constrans sa implineasca pofta copilului pentru a musamaliza conflictul. Daca suntem martorii unei astfel de situatii, cel mai bine ar fi sa nu intervenim, pentru a nu-i arata copilului ca scena lui are efect. Atunci cand parintii cedeaza in fata comportamentului manipulator al copilului si-i satisfac cererea, ii intaresc acest tip de manifestare. Astfel, copilul primeste urmatorul mesaj: „Am obtinut ce am vrut, deci mai fac". In alta ordine de idei, este bine ca parintii sa incurajeze copilul sa-si exprime dorintele, dar si sa astepte linistit ca adultul sa hotarasca indeplinirea lor. Cand dorintele sunt absurde, recomandabila este chiar o negociere pentru a-i sugera unele rezonabile.
La cealalta extrema se afla tendinta unor parinti de a invata copilul sa nu ceara nimic,pentru ca „nu e frumos". Total gresit. Procedand astfel, copilul va invata ca nu este bine sa-si exprime nevoile iar, in timp, va ajunge un om supus, care nu va acorda atentie propriei persoane. El va simti o mare frustrare, deoarece comunicarea cu ceilalti va fi anevoioasa si nimeni nu va putea sa-i ghiceasca dorintele.
Modelul parental, cel mai bun pentru educatie
In concluzie, este bine ca adultii sa-i invete pe copii ca este firesc sa ceara, dar pe un ton respectuos, din care sa nu lipseasca formula de politete „te rog frumos". Parintii au sarcina de a-i convinge pe copii sa accepte faptul ca sunt situatii in care satisfacerea cererii nu se intampla imediat si ca sunt si cereri care nu pot fi indeplinite. De asemenea, este cunoscuta puterea exemplului. Daca adultii din preajma unui copil folosesc formulele de politete „te rog" si „multumesc" atunci cand se adreseaza cu o cerere, cu siguranta, copilul isi va insusi in mod natural acest vocabular. Asa se formeaza un copil „bine crescut", un copil de succes, asa cum isi doreste orice parinte si cum ne place tuturor.